Raluca Jensen -

Grasele nu au voie să facă poze.

 
 
 
 
Când am început să mă joc cu păpuși mi-a trimis unchiul meu o păpușă Barbie din Italia. Avea părul lung, blond cu suvițe aurii. Rochie roz cu sclipici, pantofi cu toc, ruj, cercei mari, buze groase... sâni frumoși și un mijloc pentru care își scosese vreo 4 coaste. Grăsime... zero. Păpușa aia Barbie a devenit imaginea mea și a multor fete. "Așa vreau să arăt când o să fiu mare!"
 
Apoi mă holbam la prințesele Disney și mă gândeam că toate fetele sunt prințese atât timp cât au părul aranjat, sunt machiate și nu mănâncă. Personajele rele din desenele animate erau mereu grase și urâte. Fetele drăguțe, finuțe și feminine erau slabe și naive.
 
Abia mai târziu am început să înțeleg cât de periculos este să ai un BMI de 15. Sau cât de grav este să ai unul de 35. Când mă gândesc la trecut, la copilărie... îmi trec prin cap toate mamele care mereu erau la dietă. Mamele prietenilor, rude, vecine... toate discutau despre kilograme în plus și kilograme în minus. Toate erau la dietă. MEREU. Produse light, zahăr lipsă, GI, MI, FRI, WER sau alte nume pe care nu le știu, dar care înseamnau vreo dietă. De la grăsimi la carbohidrați și zahăr, formula de bază rămânea: exercițiu foarte mult plus mâncare puțină te fac să devii slabă și asta înseamnă că ești o personă bună, acceptabilă. A fi slab înseamnă a fi frumos și bun. Și a fi frumoasă este așa cum știm cu toții: CEL MAI IMPORTANT LUCRU PENTRU O FEMEIE.
 
Sunt singura care vomită în gând?
 
Din cauza acestor diete și norme am ajuns să ne uităm în oglindă și să ne detestăm trupurile. Vedem totul defect, greșit... gras și urât. Am vrea să vedem ce vedem la televizor sau în reviste, dar de unde?
 
Acolo, în fața oglinzii... unde femeile au plâns și s-au urât timp de câteva secole au apărut activiștii de corp care s-au dezbărcat de rușine și s-au fotografiat exact așa cum sunt. Și uite așa, oglinda nu a mai fost doar o oglindă ci a devenit o fereastră în care întregul internet poate sta să privească peste pervaz pentru a vedea portretul corpurilor femeilor imperfecte. Credeți că a fost ușor? Sigur că nu. Dar a fost necesar.
 
Sunt puțini cei care au înțeles ce fac activiștii și s-au grăbit să arate cu degetul, să le comenteze vergeturile sau sânii lăsați. Să spună că sunt grași, urâți... bolnavi.
 
De parcă trăim într-o lume sănătoasă la cap...
 
Scopul și rezultatul acestor poze sunt o eliberare a corpurilor femeilor. Schimbarea puterii în cazul în care femeile prind curaj și refuză să fie reduse la obiecte pasive. Cei care nu înțeleg sau nu doresc să înțeleagă se confruntă adesea cu activiștii prin comentarii urâte și hărțuire sexuală. Dar activiștii se ridică, stau liniștiți și fac ceea ce și-au propus: Schimbă lumea. Chiar dacă luptă în mod constant împotriva rețelelor care încearcă să transforme dezbaterile despre dreptul la propriul corp în discuție despre sănătate (ca și cum nu ar fi o problemă de sănătate să urăști, să rănești și să vrei să omori oameni care nu sunt ca tine).
 
Activiștii stau acolo, în fața bărbaților scârbiți și în fața femeilor perfecte: grași, dezbbrăcați și cu defectele la lumină. În spațiul online, ei speră pentru un viitor în care rușinea de a arăta cine ești este o simplă amintire. Greșesc că se acceptă așa cum sunt? Greșesc că arată și altor oameni că e ok să fii altfel?
 
Eu, personal primesc o grămadă de mailuri de la voi în care îmi mulțumiți și îmi spuneți că articolele mele sau pozele în care am arătat vergeturi, grăsime și față nemachiată v-au ajutat. Cum nu vă mai răniți, cum nu mai faceți sex împotriva voinței voastre, cum ați realizat că nu sunteți vinovate/vinovați de abuzul la care ați fost expuși și cum uneori v-am făcut să înțelegeți că nu vreți să vă luați viața. Feminismul activiștilor corpului salvează vieți iar eu, când văd aceste mesaje mă bat singură pe umăr și îmi spun "Bravo, mă! Ai reușit!"
 
Și mie mi-a fost greu la început, dar atunci când am ales să mă apuc de scris am făcut-o în primul rând pentru mine. Apoi pentru fetița mea. E greu să stai acolo în față, unde nu au mai stat mulți. E greu să lași oamenii să afle defectele tale, dar e necesar.
 
Activiștii care fac fotografii, nu doar scriu, așa cum fac eu... sunt adevărați eroi. Ei/Ele schimbă lumea. Pentru că nu e așa că femeile nu trebuie să se iubească sau să se placă așa cum sunt, fără inteția de a satisface ochiul bărbatului? Dacă încep femeile să se iubească ce facem, ce mai vindem? Atunci când femeile grase stau în picioare și se lasă fotografiate pentru o revistă sau un selfie pe Facebook am greșit undeva, așa-i? Ce se întâmplă? Femeile încep să nu se mai urască când se privesc în oglindă. Pozele lor sunt strict interzise conform regulilor nescrise ale societății. 
Deci, prin a scrie articole despre a îți iubi imperfecțiunile și prin a te fotografia exact așa cum ești prinzi curaj și putere asupra corupului tău, salvezi vieți și le spui tuturor perfecților să se ducă la dracu.
 
În prezent, persoanele grase nu sunt protejate când vine vorba de discrimnare. Bărbații scriu articole despre cât de scârboase sunt femeile grase și femeile slabe scriu repede comentarii legate de nesimțirea acestora. Potrivit studiilor, s-a constatat că problema este comună și în viața profesională, nu doar online. La școală, la muncă... mereu se râde de oamenii grași și nu există nici măcar o lege care interzice oamenilor să rănească. Studiile au arătat că există un stereotip negativ puternic asociat cu oamenii grași. Ei sunt percepuți ca fiind incompetenți, leneși și nesănătoși, ceea ce face ca șefii să angajeze doar oameni slabi. 
 
Problema necesită o acțiune care asigură persoanelor aceleași drepturi indiferent de greutate. Cred că ar trebui să introducem greutatea ca un nou motiv de discriminare. În același timp, trebuie să îmbunătățim legea discriminării pentru a asigura mai multor persoane drepturi egale. Mai multe cazuri de discriminare trebuie raportate, investigate și remediate, altfel nu o să se schimbe nimic curând. Atât timp cât acceptăm, ei continuă.
 
Scrieți, faceți poze și arătați că sunteți frumoase, indiferent de ce spun alții.
 
 
 
 
 
 
 

Iubirea adevărată se simte

 
 
 

Când văd femei și bărbați care vorbesc despre faptul că "pleacă bărbatul dacă te îngrași" sau "el nu te-a luat așa, te-a luat altfel" sau "trebuie să gătești și să ai grijă de bărbatul tău pentru că de aia ești femeie" mă apucă dracii. Apoi mă calmez și îmi pare rău de ele/ei. Gândiți-vă cât de trist trebuie să fie să cauți mereu perfecțiunea. Sau să crezi că bărbatul te iubește doar atunci când arăți bine și faci lucruri pentru el. Gândiți-vă la panica acestor oameni când se întâmplă o tragedie și nu mai sunt cine erau. Sau când îmbătrânesc și nu mai pot să își ascundă burta și ridurile.

Pe fata din poză o cheamă Turia Pitt. A lucrat ca inginer și fotomodel. Acum 7 ani, când a alergat la un marathon din Australia a rămas blocată într-un loc unde a luat foc o grămadă de vegetație. 65% din corpul ei a fost ars. A pierdut 7 degete și a suferit dureri pe care noi nici măcar nu le putem imagina. Comă, pat... operații, alte operații. Cu toate acestea, prietenul ei a rămas lângă ea și anul acesta au făcut și un copilaș.

Vreți un bărbat care vă iubește doar când vă spălați pe dinți, vă machiați, vă aranjați părul, țineți diete și sunteți sănătoase sau vreți un bărbat care vă iubește și când vă treziți dimineața cu părul în toate direcțiile sau când vă îngrășați din diferite motive, când luați foc sau vă îmbolnăviți de cancer sau orice altă boală care vă face să pierdeți părul, un picior sau un sân?

Eu sper să fiți și să găsiți oameni buni, indiferent de cum arătați. Iubirea adevărată nu vă cere să arătați într-un anumit fel și nici nu vă cere să stați în bucătărie toată ziua. Iubirea adevărată se simte.

Familia noastră

 

Când stai pe covor și afară plouă, când copilul plânge în pătuț și tu plângi în bucătărie... când prietenii nu te mai sună pentru că tu nu mai ieși în club de când ai copil mic, când părinții îți spun "Ai făcut copil, descurcă-te!", când te uiți în oglindă și ai cearcăne și câteva kg în plus... când toată viața ta ți se pare un chin și ai vrea să pleci departe apare Făt-Frumos care nu este neapărat frumos, dar este cineva. Nu observi defectele lui pentru că vezi doar defectele tale așa că le accepți... Te gândești că cel puțin te sună, te laudă, te bagă în seamă. Oamenii din trecut te-au făcut să crezi că nu valorezi mai mult și că trebuie să te mulțumești cu orice, așa că te mulțumești.

Te gândești la ce spun prietenii, ce spun vecinii, ce spune familia. Te gândești că acum vreo 2 ani erai fericită și credeai că ai totul la picioare. De unde să știi că nu ai control asupra oamenilor din jurul tău? De unde să știi cum este cu un copil și cu responsabilități? De unde să știi că pleacă, că te lasă să te descurci... că rămâi singură?

Zâmbești pentru că nu vrei să vadă lumea că te-a distrus, dar te închizi în casă și mai plângi puțin. Apoi apare Făt-Frumos care nu este neapărat frumos, dar este cineva.

Când am fost într-o relație destructivă pentru mine, el și fetița noastră mă judecau toți: Prieteni, părinți, colegi. "Cum dracului accepți să stai într-o relație toxică?" Când am renunțat m-au judecat toți: Prieteni, părinți, colegi. "Cum dracului să faci copil cu unul care nu te iubește?" Totuși, nimeni nu a fost acolo. Am avut o relație fumoasă de 2 ani, nu am fost căsătoriți, dar am locuit împreună. Am avut planuri și am visat. Am făcut un copil din dragoste și am visat la o familie unită. Doar că, vedeți voi... când apare copilul se schimbă multe. Nu toți suntem făcuți să fim părinți. Și nu toți înțelegem prin ce trece femeia în alea 9 luni și încă un an după ce se naște copilul și ea alăptează și nu doarme. Femeia înainte de copil și femeia după ce apare copilul sunt 2 femei total diferite. Chiar dacă au o singură inimă.

Ne-am despărțit pentru că nu mai exista iubire și existau doar jigniri și certuri. Ne-am despărțit pentru că nimeni nu trebuie să trăiască așa. Nici eu, nici el... dar nici copilul. Nu am încercat niciodată să caut un nou tată pentru copilul meu. Lianna are un tată care este prezent atât cât dorește. Nu mă interesează dacă este mult sau puțin, pe mine mă interesează doar ca fetița noastră să nu simtă vreodată că dacă noi nu ne-am mai iubit am încetat să o iubim și pe ea.

Tata s-a despărțit de mama când aveam 1 an. Mi-am spus mereu că nu o să ajung ca ei. Nu o să ajung să vorbesc urât de tatăl fetiței și nu o să dau vina pe ea pentru viața mea de rahat. Nu o să îi interzic să îl vadă și nu o să fac niciodată ca ura mea față de ce s-a întâmplat să afecteze viața ei. Eu am decis să se nască, eu trebuie să îi garantez o viață frumoasă.

Când am acceptat alți bărbați în viața mea am vrut să știe sigur cu ce vin la pachet. Raluca nu mai înseamnă doar Raluca. Raluca înseamnă Raluca și Lianna. A fost foarte important pentru mine să îi fac să înțeleagă asta.

Când văd comentarii gen "Ce? Vrei să îți iei bărbat nou să îți crească copilul?" mă întreb dacă aveți un defect la cap sau pur și simplu nu folosiți creierul...

Eu m-am descurcat mereu singură. Am lucrat mereu și banii nu au fost o problemă. Știu că mă pot descurca oriunde, oricând. Nu mi-am căutat niciodată un partener de care să depind pentru că nu vreau o relație bazată pe "am nevoie de tine". Vreau să fiu cu cineva pentru că așa vreau, nu pentru că așa trebuie. Vreau să iubesc, nu să am nevoie.

De la o vârstă însă începi să te întrebi dacă se merită. Nu mai cauți iubiri trecătoare pentru că îți pierzi timpul degeaba. Nu cauți bărbați doar pentru prezență. Cauți pe cineva care te face să vrei mai multe de la viață. Și în același timp, cauți pe cineva care știi că se poate descurca oriunde, oricând. Te gândești că ai un copil și vrei să o vadă pe mami fericită alături de un bărbat care nu o obosește fizic și psihic. Te gândești că ce vede în casă o să caute și ea. Te gândești că are un tată, dar bărbatul lângă care alegi să trăiești o vede mai des. Că locuiesc în aceeași casă și este modelul de bărbat care o să îi afecteze deciziile pe viitor. Te gândești că nu mai ești disperată și ai învățat din greșeli. Te gândești că acum ai un plan și că dacă mori mâine, copilul nu rămâne în stradă. Te gândești că vrei un partener care a înțeles că acum ești Raluca + Lianna și că te iubește pe tine, dar și copilul ăla care s-a format la tine în burtă.

Iustin este cel mai bun prieten al meu. Nu mă aștept să îmi crească copilul, dar copilul crește alături de el iar el consideră că, copilul meu este copilul lui. Gătim împreună, facem curat împreună, mergem la cumpărături împreună, mergem cu fata la antrenamente împreună, îi cumpărăm tot ce are nevoie împreună, o ștergem la fund împreună, o spălăm împreună, îi dăm să mănânce împreună, o pieptenăm împreună, o luăm în brațe împreună și seara o punem la somn tot împreună. Nu am vrut niciodată să existe o diferență între mine și Iustin pentru că am vrut ca Lianna să știe că dacă eu sunt ocupată, obosită sau nu pot fi acolo unde vrea ea, o să fie Iustin.

Copiii simt și copiii înțeleg. Lianna a început să îi zică "tati" când a văzut că Iustin o iubește pe mami, dar și pe ea. Nimeni nu a învățat-o cum să vorbească cu noi sau cum să îi spună lui. Nu am vrut și nici nu vreau să îmi oblig copilul să facă lucruri care o pot face să simtă discomfort. A fost totul natural... așa cum trebuie să fie. Tati o duce la școală, mami o ia de la școală. Tati gătește, mami spală. Sau mami gătește și tati spală. Sau le facem pe toate împreună, toți 3. Pentru că suntem o familie iar familia trebuie să fie unită, să se respecte și să se iubească.

Dragi femei, dar și bărbați... Nu mai citiți textele mele dacă vă uitați doar pe poze. Nu judecați oamenii pentru greșelile lor din trecut. Sunt oameni care stau o viață întreagă alături de alți oameni care îi distrug. Eu nu am vrut asta. O viață am și vreau să trăiesc frumos. Nu vreau să am prieteni falși, neamuri care nu dau un telefon, iubiți care vor doar sex sau spaghete. Vreau și merit mai mult. Atât eu cât și Lianna. Iar Iustin este tot ceea ce mi-am dorit pentru mine și pentru fetița noastră. Făt-Frumoși sunt peste tot. Dar un om frumos atât pe dinafară cât și pe dinăuntru găsești rar.

În curând o să avem și un băiețel. Gândiți-vă cât de norocos este să se nască într-o familie unde tati, mami și sora mai mare se iubesc, se respectă și abia așteaptă să îl strângă în brațe? Unde nimeni nu obosește pe nimeni și unde nimeni nu este sclavul nimănui. S-a meritat? Desigur. Am tot ce am înțeles cu anii că îmi doresc.

Raluca

 

 
RSS 2.0